Timpul… prieten sau dusman?
09 May 2012 1 Comment
Exista persoane, momente si fapte pe care indiferent cat de mult am incerca, nu le vom putea scoate nici cand din inimile si mintile noastre. Exista persoane care apar in viata noastra precum o briza racoroasa de vara, aducand clipe magice, aducand sperante si zambete, aducand rasete si incurajari – ne incarca cu toate aceste virtuti si pleaca.. Poate fi numit un paradox caci aceste persoane par a fi persoanele potrivite pentru noi, persoanele pe care le-am asteptat mereu, persoanele pentru care am renuntat la ce aveam; insa timpul este nepotrivit – persoanele potrivite la momentul nepotrivit. Si daca sincronizarea este proasta, pasii facuti impreuna devin amintiri. Si ce facem cu amintirile? Nimic.
Si ce rost are timpul in toate astea? Se spune ca timpul ti-a fost, iti este si iti va fii cel mai bun prieten si cel mai crunt dusman. Stii de ce? Pentru ca in acele momente de o magie dusa la extrem, in acele nopti cu stele cazatoare, in acele momente in care ii auzi respiratia si bataile inimii; in acele momente goneste grabit spre zorii diminetii. Si-atunci.. in zorii diminetii totul pare sa fi fost un vis si ti-ai dori sa patrunzi din nou in profunzimile visului si sa-i gasesti eternitatea. De ce ti-e timpul cel mai crunt dusman? Pentru ca in incercarea ta de a intoarce acolo, in acel timp si spatiu, te lovesti de un zid imens; un zid care nu numai ca te opreste, dar te si impinge inainte; departe de tot ce ai trait, facandu-te sa simti durerea provocata de efermitatea acelor clipe… Te lovesti de acel zid numit… timp! Stiu ce gandesti, stiu ce iti doresti. Iti doresti ca timpul sa fie doar o jucarie in mainile tale sau iti doresti ca timpul sa aiba o telecomanda: inainte, inapoi si.. stop!
Daca as avea o astfel de telecomanda… as apasa butonul “inapoi” pana cand as ajunge la acele clipe de neinlocuit, iar apoi “stop” si as trai eternitatea lor. Atunci ar exista timpul potrivit pentru orice, pentru ca eu l-as face sa fie potrivit. Atunci n-ar mai trebui sa invatam sa ne sincronizam pasii, caci timpul n-ar alerga nicaieri… Dar pe de alta parte, tot timpul m-a purtat acolo si tot el ma va purta catre alte meleaguri pline de vise si idealuri implinite; momente de iubire si incredere; momente de succes… toate efemere. Deci ce imi este mie timpul: prieten sau dusman ?
Suflet drag, iti multumesc!
01 Apr 2012 Leave a Comment
in D'ale mele... Tags: laxcrima, multumesc, prieten, speranta, suflet, zambet
Putini oameni stiu sa faca diferenta dintre prieteni si cunostinte.
Cand spun prieten, spun oglinda sufletului meu.
Cand spun prieten, numesc acea persoana care s-ar opri din loc pentru durerea mea.
Cand spun prieten, numesc acea persoana pentru a carei durere m-as opri din loc.
Cand spun prieten, spun ca cineva cunoaste toate colturile sufletului meu, toate bucuriile, reusitele, sentimentele, tristetile.
Cand spun prieten, spun o imbratisare calda, un zambet sincer, o lacrima cristalina
Cand spun prieten, spun acea persoana cu care rad si plang; acea persoana care se bucura pentru mine si pentru care ma bucur
Cand spun prieten, spun acea persoana cu care rad si plang; acea persoana care plange pentru mine si pentru care plang.
Cred ca acest cuvant este unul dintre putinele cu intelesuri infinite. Un cuvant care armonizeaza sufletul, dar dincolo de acest cuvant se afla o persoana. O persoana speciala. O persoana de neinlocuit, o persoana careia ai vrea, probabil, sa ii multumesti ca iti este alaturi. Eu iti multumesc! Iti multumesc aici si acum si-n fiecare zi! Iti multumesc pentru vorbe, pentru zambete, pentru lacrimi, pentru tarie, pentru incurajari, pentru rabdare, pentru gingasie, pentru credinta, pentru ca esti TU!
Daca ai si tu, in viata ta, o astfel de persoana, MULTUMESTE-I! 
Calatorii spre succes …
11 Mar 2012 2 Comments
in Ale mele ganduri... Tags: fericire, speranta, vis
Un drum catre succes e un drum plin de urcusuri si coborasi. Un drum catre succes inseamna curaj. inseamna lupta, durere, emotii, fericire deplina, implinire.
Ne nastem fara sa stim incotro ne va purta viata; ne nastem si calea noastra e ghidata de cei ce ne-au dat viata.. Dar vine un moment in care avem o sclipire, o emotie incontrolabila la vazul unei carti, unui aparat foto, unei mingi, unui microfon si-atunci..Atunci stim! Atunci stim pentru ce urmeaza sa luptam si aceea emotie incontrolabila se transforma intr-un tel. Dumnezeu a picurat in sufletele noastre puterea de a realiza vise imposibile; de a lupta, de a merge mai departe, de a ne ridica… Tu? Tu ce vis ai? Tu unde vrei sa ajungi?
Sunt oameni carora le este frica de implinirea unui vis; sunt oameni care asteapta dupa acel ceva inexistent numit “destin”, care sa aranjeze lucrurile pentru ei, dar nu… Nu, realizarea unui vis consta in daruire, devotament, munca. Tie sa nu iti fie frica! Alege calea mai grea, paseste cu incredere si urca cate usor o treapta pe scara visului tau si crede cu tarie in realizarea acestui… Aminteste-ti ca “atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, intreg Universul conspira la indeplinirea dorintei tale” !
Admir profund oamenii care au cazut si s-au ridicat, care au luptat din greu pentru a-si atinge scopurile… Oamenii care acum se afla pe cel mai inalt pisc al existentei lor si au ajuns acolo pe o cale dreapta, dar si oamenii care acum se afla pe cararea care duce la acel pisc. Acei oameni, cu acea tarie de caracter, sunt oamenii a caror exemple ar trebui sa le urmam.
Azi, te-ai trezit cu gandul la telul tau si-ai stat.. ai stat pe ganduri. Maine, trezeste-te si urca o treapta! Maine imbratiseaza-ti visul, ia increderea de mana, cununa-te cu speranta, logodeste-te cu munca si casatoreste-te cu devotamentul si porniti impreuna spre cea mai frumoasa calatorie a vietii tale!
“E o prostie sa te abati de la calea fericirii doar pentru ca ai intalnit un obstacol”
O picatura in ocean…
06 Mar 2012 Leave a Comment
in Ale mele ganduri... Tags: dragoste, fericire, ghiocel, iubire, mama, puritate, zambet
Imi amintesc cu nostalgie de copilul care obisnuiam sa fiu in trecut. Traiam in propriul meu mic Univers… Univers ce totusi era atat de mare pentru mine; traiam in lumea basmelor cu Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana, inconjurata de duzinele de jucarii. Ce stiam despre iubire? TOTUL! Simteam iubirea in imbratisarea calda a mamei, o vedeam in zambetul ei suav si in privirea ei plina de blandete si candoare… Glasul ei lin, glasul care ma adormea in fiecare seara se asemana vocilor angelice. Desi eram un copil si nu cunoastem pe deplin esenta acestei zile, stiam ca acum am ocazia de a-mi arata dragostea fata de mama si an de an impodobeam casa cu felicitari colorat si porneam in cautarea celor mai gingasi ghiocei – totul doar pentru a pune un zambet pe buzele mamei. De fapt, eu cred ca fiecare dintre noi am facut aceste lucruri in copilarie… Cred ca va amintiti si de competitiile care se dadeau intre elevi pentru realizarea celei mai interesante felicitari.
Dar timpul ? Timpul a gonit grabit spre anii de liceu – perioada in care, in ciuda faptului ca nu devenisem, inca o femeie in adevaratul sens al cuvantului, nu mai eram nici fetita naiva de altadata si simteam nevoia de a fi apreciata precum o femeie. Am realizat atunci ce bucurie imensa ii faceam mamei in aceasta zi speciala… Si am mai realizat ceva! Am realizat faptul ca mama mea si toate mamele merita sa simta aceasta bucurie in fiecare zi; ziua de 8 Martie este doar o picatura in ocean. Mamele de pretutindeni trebuie appreciate in fiecare zi, in fiecare moment; fie ca au 30, 50 sau 80 de ani. Trebuie sa ne aratam recunostinta fata de dragostea lor neconditionata, de rabdarea si bunatatea lor infinita si de faptul ca sufletul lor este un izvor nesecat de iertare. Sa le facem sa se simta tinere si frumoase mereu pentru ca sufletul lor va radia de fericire!
La multi ani, mama!
04 Mar 2012 Leave a Comment
In data de 4 martie 1974 s-a nascut cea mai frumoasa fiinta pe care am cunoscuto pana acum si pe care o voi cunoaste vreodata. S-a nascut femeia care avea sa ma poarte in pantece, sa-mi dea nastere, sa puna fericirea mea inaintea fericirii ei, sa ma creasca, sa ma iubeasca si sa-mi ofere tot ceea ce imi doresc.
Azi e o zi cu adevarat speciala. A mai trecut un an din viata mamei mele. A mai trecut un an in care m-a iubit neconditionat, in care nu a lasat grijile si necazurile sa o doboare; un an in care m-a invatat sa iubesc, sa zambesc, sa merg mai departe, cu capul sus, orice s-ar intampla, la fel cum face si ea.
Azi vreau sa-i spun, din tot sufletul, ca o iubesc si ca ii multumesc! Multumesc pentru fiecare clipa in care am zambit, pentru fiecare clipa in care am cazut si ea m-a prins de mana. Pentru toate momentele in care am plans si ea mi-a sters lacrimile; pentru bucuria pe care o are pentru reusitele mele; pentru faptul ca plange alaturi de mine. Multumesc, mama!
Iti doresc sa ai parte de o viata lunga, plina de fericire, sanatate si impliniri! Iti doresc tot binele din lume!
.
Azi, 04.03.2012, ii urez celei mai importante persoane din viata mea, LA MULTI ANI!
Celui ce a plecat.
20 Feb 2012 Leave a Comment
Unii oamenii bat la usa vietii tale, ii lasi sa intre de parca i-ai cunoaste… Ii intimpini cu caldura, pasesti alaturi de ei cu zambete, ii impodobesti cu incurajari, ii descununi de griji si cand ai vrea sa te prinda de mana… te intrebi: unde esti ?
Asta ai facut si tu. Ai aparut in viata ei precum o briza, i-ai dat fiorii… Usor, ai inceput s-o dezbraci. S-o dezbraci de inhibitii, apoi de temeri.. Ai inceput mai apoi sa-i alungi teama de a se increde in cineva nou si o data ce-ai reusit sa faci asta, ai plecat. Ai plecat la fel cum ai venit, pe neasteptate, ca o briza a unei dimineti de vara… Poate, nici n-a observat cand ai inceput sa-ti indrepti pasii spre directia opusa. In mintea-i era intiparit acel zambet si aceea privire profunda, amprente pe care nici nu stii ca le-ai lasat… Dar intr-o noapte tarzie, privind cerul instelat si ascultand ingerii cantand la harpa si-aduse aminte ca nu ti-a vazut privirea demult.. S-a desteptat. In confuza ei luciditate si-a dat seama ca nu ai fost acolo niciodata. Si-a ridicat privirea-nlacrimata si cu un glas tremurand si-a promis ca nu va mai crede niciodata.
Cantecul ametitor al harpelor a luat sfarsit. In obscuritatea camerei s-a vazut o luminita slaba si fumul incepu sa o ameteasca. Puteai sa auzi urland gandurile din mintea ei… Erau confuze. S-a ridicat intr-un final, aruncand chistocul de tigara, a sorbit dintr-o inghititura paharul de wishkey si a zambit.
Inima ei nu va mai pulsa nicicand in ritmul frumos al unei ode de dragoste efemera.
-
… , mai puternic ca iubirea..
19 Jan 2012 Leave a Comment
… Si inima-i incepu a bate tot mai tare, mainile-i incepura a tremura.. Isi deschise geamul. Frigul iernii intra in camera facandu-l sa tremure tot mai tare.. Si-a aprins o tigara si in dezastrul in care se afla si-a gasit paharul gol de wishkey ieftin, l-a umplut… L-a umplut si pe masura ce-l umplea i se umplea si capul de ganduri… ganduri care veneau de la ea si se intorceau tot la ea. Fiecare colt al casei ii amintea de inocenta femeii pe care o iubea, de glasul ei suav si privirea-i blanda, de trupul ei zvelt si sanii rotunzi… Era femeia de neinlocuit, femeia care-i luase mintile si inima… si totusi, orgoliul sau nemarginit a facut-o sa nu simta niciodata iubirea.
Parfumul ei se simtea inca pe camasa alba pe care el o purtase, lumanarile de pe masa inca ardeau… plecase de cateva ore si el era cufundat in amaraciune, dar numarul ei nu-l apelase nici macar o data. Nu-si ceruse scuze pentru maniacul pe care i-l aratase la cina, nu-si ceruse scuze pentru orgoliul sau nemarginit si nici pentru sutele de lacrimi pe care ea le-a varsat nopti de-a randul, dar o iubea.. O iubea mai presus decat orice, o iubea cu desavarsire, cu intreaga lui fiinta.
Pachetul negru de tigari si sticlele de alcool erau acum goale si intr-un moment de luciditate si-a dat seama ca a pierdut-o.. si a cazut. A cazut pe ganduri… alte ganduri. Se mustra secunda de secunda si tot ce-si dorea era sa o stranga brate.. S-o stranga in brate si sa-i ceara lacrimand iertare, dar nu… Nu, in lupta pe care el o ducea n-avea sa triumfe iubirea, oricat de adanc se implantase-n sufletul sau.. caci orgoliul si incapatanarea se intindeau mai mult decat nemarginirea propriei sale fiinte…
Si-au trecut zile… saptamani… luni si el o dorea tot mai mult, si ea il iubea mai mult… dar povestea lor se incheiase cu mult timp in urma.
Dialog.
13 Jan 2012 Leave a Comment
in D'ale mele... Tags: amintire, bucurie, moment, nostalgie, scris
Dupa-masa zilei de azi e destul de posomorata si cum in zilele posomorate dragii mei prieteni au grija sa.. “facem converastie”, unul dintre ei m-a intrebat de ce nu mai scriu. A fost o intrebare la care nu ma asteptam si cum mi-e tipic sa raspund cu o alta intrebare, i-am spus: ” Ce rost are? ” Asa a inceput dialogul cu dragul meu prieten, D.
“- … Inca nu te-ai dezvatat de prostul obicei de-a raspunde cu alte intrebari? Ce rost are? Tu sa-mi spui. Ce-nseamna blogul ala pentru tine?
- Sunt simple texte, franturi din viata… zile bune, zile rele. Ce sa-nsemne? Nimic.
- Simple texte incarcate cu emotii?
- Nu.
- Atunci? Ce inseamna antuuu.wordpress.com pentru tine?
… si deodata m-am desteptat. Si-am raspuns scurt si sincer.
- EU!
… Desigur nu m-am facut inteleasa pe moment, insa asa e. Acest blog este o oglinda a sufletului meu, ce-i drept.. in anumite momente ale vietii mele, e parte din mine. In momente de intensitate maxima, in momente pline de emotii, de bucurie, de tristete, in momente nostalgice sau pe deplin relaxante. 
D intelesese si-mi spuse:
- Si-atunci? Revin, de ce nu mai scrii?
- Voi scrie. “
Draga D,
Multumesc!
Vointa… mai presus de destin.
14 Dec 2011 Leave a Comment
in Ale mele ganduri... Tags: destin, putere, viata, vointa
Ce-i drept, am cam parasit blogul pentru o vreme… Din lipsa de timp, din lipsa de idei sau datorita faptului ca nu am mai facut ordine in adancul sufletului meu, n-am mai cercetat haosul din mintea mea si n-am de gand s-o fac nici acum…
Mi s-a pus urmatoarea intrebare zilele urmatoare: Crezi ca destinul este ceva inevitabil? Si nu am avut nevoie de prea mult timp pentru a raspunde la aceasta intrebare…
In literatura, acestui subiect, i s-au inchinat mii de pagini, i s-au consacrat mituri si inca din cele mai vechi timpuri oamenii credeau in puterea destinului si credeau ca le este cu neputinta a-l schimba… In zilele noastre oamenii sunt impartiti in doua grupuri, cei ce cred ca viata lor urmeaza un scenariu si cei ce cred ca destinul este croit de ei insisi. Eu ma aflu in cea de-a doua tabara. Avem tendinta sa ne consolam cu remarci de genul ” asa a fost sa fie”, “asa a vrut Dumnezeu”, nu vi se pare ca aceste remarci si teoria destinului sunt doar scuze pentru esecurile pe care le avem?
Sunt de parere ca intr-adevar unele lucruri sunt date omului spre a le trai pentru ca sunt menite sa-i deschida anumite portite, sa-l schimbe intr-un fel sau altul, dar doar de om depinde cum vor degenera lucrurile si cum situatiile in care este pus il vor schimba. Pe de alta parte, Dumnezeu a dat omului puterea de a alege; de a alege binele sau raul, cum am putea spune, oare, ca suntem neputinciosi on fata destinului? As numi destinul Atotcunosterea lui Dumnezeu. El stie cursul vietii noastre, dar tot El ne lasa sa decidem asupra lui.
Auzeam de multe ori persoane spunand “Viata mea este ca o piesa de teatru, iar eu sunt actorul principal”. Esti actorul principal? Cine ti-e regizorul? Mie imi place sa cred ca in piesa de teatru eu sunt scenarist, regizor si actor. Si da, stiu ca vor fii alti actori pe care va trebui sa-i cunosc pentru ca piesa mea nu se poate juca fara ei, pentru ca piesa depinde de prezenta lor; vor fi situatii prin care va trebui sa trecem impreuna, dar directia in care o va lua aceasta piesa depinde doar de gandirea mea, de sentimentele si reactiile mele.
Cred cu tarie ca vointa omului e mai presus decat destinul sau, dar totodata cred ca acest “destin” a adus o pata de culoare in viata mea, mi-a deschis anumite parti si m-a schimbat mai mult sau mai putin, dar doar eu sunt responsabila de firul vietii mele…
“Destinul este doar o scuza pentru a astepta ca anumite lucruri sa se intample, in loc sa faci ceva pentru a se intampla”
Mi-e dor de voi…
04 Nov 2011 Leave a Comment
in Ale mele ganduri... Tags: dor, plecare, prietenie, straini
Am uneori impresia ca am gasit acele persoane care-mi vor fii alaturi mare parte din viata, acei “cei mai buni prieteni” cu care voi rade peste 20-30 de ani de greseli din copilarie, de visele pe care le-am aveam pe bancile scolii, de intamplarile magice prin care am trecut… Si-mi imaginez cum vom fii atunci si daca vom avea ceea ce ne dorim acum … Apoi, privesc putin inapoi si realizez ca au fost deja, in viata mea, astfel de persoane… Au fost. Si toate visele pe care le-aveam pentru viitor s-au spulberat in cateva minute, in cateva secunde.. S-au spulberat printr-o privire, printr-o vorba, printr-o minciuna, printr-o…
Privesc cu nostalgie poze in care paream atat de fericiti impreuna, acele poze de care urma sa radem impreuna… Si schitez un zambet trist aducandu-mi aminte de acele clipe. Am auzit undeva ca “oamenii se schimba. Sfarsesc prin a nu mai avea nimic de spus unul celuilalt cu toate ca, cu un an in urma, erau cei mai buni prieteni”. Am auzit un adevar taios. Uneori, ma intreb, daca acele persoane care acumi imi sunt muza isi amintesc clipele de ieri, ma intreb daca regreta si ei, undeva, in sufletul lor, aceasta separare… Iti amintesti cum obisnuiai sa ma suni in miez de noapte pentru a ma intreba “ce faci?” ? Iti amintesti cum obisnuiam sa radem neincetat de glume pe care doar noi le intelegeam? Si-ti amintesti cum obisnuiam sa facem totul impreuna? .. dar tu? Tu-ti amintesti? Iti amintesti discutiile care incepeau la apusul soarelui si se incheiau la rasarit? Iti amintesti de planurile noastre? … dar de aceea plecare catre nicaieri in zilele toride ale lui Iulie, iti amintesti? … Mi-as dori sa pot a-mi raspunde singura la aceste intrebari, din simplu fapt ca se presupune ca va cunosc… Dar nu, nu va cunosc, obisnuiam sa va cunosc, dar acum… imi sunteti total straini..
Spuneam mai demult ca oamenii ies din viata noastra din anumite motive, pe unii ii alungam, iar altii pleaca de buna-voie si ca oricum ar fi, exista un lant in care oamenii se transforma din straini in apropiati, din apropiati in prieteni si din prieteni.. din nou in straini. Voi de ce ati iesit? Voi de ce ati urmat aceasta succesiune de evenimente, de ce nu i-ati schimbat cursul? As vrea sa pacalesc putin timpul, sa-l dau inapoi si sa-i schimb eu cursul.. Sa ne oprim la a fi prieteni.
Mi-e atat de dor de voi…
